Jurnalul National, nişte ţărani ciorditori

Vineri, l-am sunat pe Victor Ciutacu pentru a-i spune despre plagiatul făcut de ziarul pe care-l conduce din postura de redactor-şef. I-am spus că am şi anumite pretenţii: ca ziarul să retragă articolul de pe site, să-şi ceară scuze faţă de mine şi de cititorii lor şi pe site şi în ediţia de print, şi să ia anumite măsuri împotriva persoanei care a furat textul cu pricina. Când i-am spus lucrurile astea, Victor Ciutacu m-a întrebat dacă îl ameninţ. A rămas că mă sună după ce se uită peste cele două articole. Nu a făcut-o, iar articolul, în momentul în care scriu aceste rânduri, încă există pe site-ul lor.

După nici o jumătate de oră m-a sunat Gabriela Antoniu, a cărei funcţie nu o ştiu, din păcate, şi care mi-a spus că: „Dintr-o regretabilă eroare, la editarea textului s-a tăiat sursa de unde a fost preluat”. I-am spus că, având în vedere că articolul este copy/paste după al meu, explicaţia asta nu ţine.

De aici. V-ati prins? Sursa nu era importanta deloc in contextul asta. Era de pe net, deci gratis. Fata aia lucreaza/a lucrat la Realitatea? Cu atat mai mult, taiati sursa, ba! Jurnalism de calitate, de la oameni de mare tinuta morala, vorba lu’ Arhi.

Ce aşteaptă oamenii de peste 30?

Toţi cunoaştem câte un cuplu trecut de 30 care încă nu sunt căsătoriţi, deşi sunt împreună de mulţi mulţi ani şi ar cam vrea, dar le e frică să o spună cu voce tare.

În afară de copilărisme şi plictis? Ceva mai bun.

Un job pe măsura aspiraţiilor insuflate de părinţi sau pe măsura rezultatelor uimitoare din şcoala generală, când învăţătoarea a spus că băiatul e destinat lucrurilor mari. Mult mai mari decât şoferia sau prăjitul cartofilor la mec, nu? Păi, de asta l-am ţinut noi la şcoală, să fie un angajat simplu?

Un partener pe măsura visurilor. Să aibă bani, să fie frumos, să fie deştept, să aibă sânii mari şi fundul ferm, să fie devreme acasă, să se înţeleagă bine cu mama şi să nu ceară nimic în schimb. Să mă lase să îl modelez aşa cum vreau eu. Cel de acum e bun, dar nu e aşa cum vreau eu. Hai să mai aştept, poate vine ceva mai bun (prietena unui fost coleg a fugit de-acasă cu Mircea Radu prin 2002, pentru că îi spusese că o iubeşte, iar după o săptămână i-a dat cu şutul). Gândiţi-vă la toate amantele proaste care speră că iubitul lor va alerga să dea divorţ de nevastă şi să le ia pe ele. Dacă acum se poartă aşa cu mine, abia aştept să devin eu oficiala, şi atunci să vezi trai.

Viata e un joc al aşteptării şi al regretelor. Când ne săturăm de aşteptare facem pasul pe care trebuia să îl facem acum 5 ani si peste 3 luni dăm pe facebook peste “aia care era în inimă” sau apare un alt job mult mai bun şi mai bine plătit.

Puţini oameni sunt fericiţi. De obicei aceia care nu se uită înapoi.